Asa cum am mai zis cam de fiecare data cand am scris despre astfel de experiente, noua ne plac tare mult pesterile. Ni se pare ca fiecare are ceva unic, iar formele stancilor, ale stalactitelor si stalagmitelor sunt parca mereu surprinzatoare.
Iar daca se intampla sa ajungem sa vizitam vreo pestera pe timpul verii cand Soarele ne arde fiecare bucatica a corpului, cu atat mai mare este placerea de a explora fiecare coltisor.
La Grota lui Neptun am ajuns in luna septembrie 2023, in timpul vacantei noastre cu autorulota in Sardinia. Era inca exagerat de cald in ziua cu pricina, asa ca nu prea ne-a mai venit sa iesim de acolo cand i-am simtit racoarea, dar mai ales cand i-am vazut frumusetea care ne-a acaparat inca de la intrare.
Grota lui Neptun este cu adevarat o atractie extraordinara. Este o pestera sapata in stanca de apele Marii Mediterane, iar traseul pana la intrare este unic sau cel putin ceva ce noi nu am mai vazut pana acum.
Nu poti intra in pestera decat cu tururi ghidate, iar ca sa ajungi la poarta de acces ai doua variante:
- Pe mare, cu vaporase care circula regulat pentru a face aceste transferuri, gura pesterii aflandu-se la nivelul marii. Din ce am inteles plecarile catre grota se fac cumva la interval de o ora una de cealalta.
- Pe uscat, cu masina, la 24 de kilometri distanta de Alghero si apoi pe cele aproximativ 655 de trepte sapate in stanca undeva in anul 1954. Treptele trebuie coborate si mai apoi urcate, nefiind disponibila optiunea de coborare pe trepte si retur cu vaporasul. Noi am ales varianta scarilor fiind cea mai interesanta ca si aventura de trait impreuna cu nazdravanii.
Peisajul admirat pe tot parcursul drumului a fost incantator, iar intinderea de albastru a marii ne-a dat asa o stare de bine, incat parca nici nu ne-au obosit neaparat treptele infinite.
Mai rau parca ne-a obosit toata caldura infernala prin care am mers, dar curiozitatea fata de locul despre care citisem pe internet, ne-a ajutat sa inaintam fara sa ne vaicarim prea mult.
Iar cand am reusit sa ajungem in cele din urma la intrarea in grota, am ramas cu gura cascata. Si nu numai pentru ca este una dintre cele mai mari pesteri marine ale Italiei, ci si pentru ca are un farmec aparte, pe care sunt convinsa ca nu-l voi putea demonstra nici macar cu toate pozele din lume. Acest loc ar trebui vizitat cu adevarat ca sa poti intelege exact, cat este de special.
Pestera a fost descoperita in secolul al XVIII–lea de catre pescarii locali, dar cercetatorii spun ca ea exista de acum 2 milioane de ani, iar numele ii provine de la zeul roman al marii, Neptun.
Accesul in interior se face doar in zilele in care apa marii este calma si permite acest lucru, altfel intrarea ei este invadata de valuri ce nu dau voie nimanui sa se apropie.
Traseul prin pestera are aproape un kilometru si ne-a purtat si pe malul unui lac cu apa sarata de 120 de metri si adanc de 9 metri, dar si prin mai multe incaperi, fiecare cu alt nume si alte povesti spuse de ghidul ce insoteste fiecare grup care intra.
Camera Palatului este cea in care o coloana de 18 metri inaltime creeaza doua arcade spectaculoase.
Camera Smith este denumita asa dupa un capitan englez, care a fost de altfel si unul dintre primii exploratori ai pesterii.
Camera de Dantela este cea care are multe coloane mici ce arata evident ca o dantela tepoasa.
Balconul este si punctul final al traseului vizitabil, de unde am putut admira mai mult de jumatate din traseul pesterii.
Am parcurs toate aceste incaperi incercand sa ascultam informatiile oferite de ghid, dar recunosc ca nu am reusit mereu, caci de multe ori am preferat sa ramanem putin in urma grupului pentru a mai face cateva poze pentru colectia de amintiri.
Sunt convinsa ca nu am reusit sa expun in aceasta fila de jurnal nici macar jumatate din frumusetea si unicitatea acestui loc, insa tocmai de aceea consider ca suntem norocosi ca am reusit sa punem piciorul aici si sa ne bucuram impreuna de tot ce am vazut si auzit.
Aventura noastra s-a incheiat in momentul in care am reusit sa terminam toate cele aproximativ 655 de trepte de urcat, apoi ne-am asezat la restaurantul de la intrarea pe traseu si am savurat cate o gustarica si cate un suc rece, bucurandu-ne de marea de albastru si verde din fata noastra. Iar pentru ca ziua sa fie mai mult ca perfecta, am oprit mai apoi la prima plaja pentru o baie bine meritata.
Niciun Comentariu