Vulcanul Teide, cel mai frumos cadou

Am vazut Vulcanul Teide intr-o zi de luni, pe 13 decembrie, in timpul vacantei noastre in Insulele Canare. Nu intamplator am ajuns aici in aceasta zi. Data de 13 are o semnificatie aparte in viata noastra. Este ziua care ne poarta noroc. Ziua in care termenul de “familie” a prins sens pentru fiecare dintre noi. Asa ca asta era si ziua ideala pentru a-i darui un cadou de neuitat lui Alex.

Stiam cat de mult iubeste muntele si mai ales cat isi doreste sa ajunga pe acest vulcan. Imi facuse capul mare inca din Bucuresti cu tot felul de informatii despre el. Le-a povestit si copiilor atat de multe lucruri, incat nazdravanii ne intrebau o data la doua zile unde este si cand mergem sa-l vedem.

Aflasem ca este un vulcan inca activ, desi cam somnoros momentan, care masoara 3.718 metri deasupra nivelului marii. Mai stiam si ca faimosul munte este cel mai inalt din Spania si se afla in Parcul National Teide. Am putut ajunge la el cu masina pana pe la 2.350 de metri, de unde mai apoi am luat telecabina pana la 3.555 metri.

Am achizitionat biletele online cu o zi inainte, direct de pe site-ul lor www.volcanoteide.com. Costul nu a fost chiar mic, dar nu in fiecare zi ti-e dat sa ajungi pe al treilea cel mai inalt vulcan din lume. Adultii platesc 37 euro de persoana si copiii intre 3 si 13 ani platesc 18.5 euro.

Procesul de rezervare al biletelor a fost extrem de simplu si de sigur in acelasi timp. Am selectat ora la care ne doream sa urcam in functie de disponibilitatea de pe site. O telecabina primeste doar 44 de calatori, dar din fericire face maxim 10 minute pana sus, asa ca nu trebuie sa astepti mult pana la urmatoarea.

Copiii mai mici de 3 ani nu au voie sa urce pana la punctul de sus al telecabinei din cauza altitudinii. Ni s-a parut putin exagerat initial gandindu-ne ca in Germania am urcat pana la 2.962 m cu Calin cand avea 3 ani abia impliniti si nu ne-a intrebat nimeni nimic si nici nu am avut vreo problema cu el. Un pic mai tarziu insa, aveam sa ne schimbam aceasta parere, dar povestesc despre asta putin mai jos.

Ca sa ajungem la timp la telecabina programata la 10:20, ne-am trezit mai devreme decat de obicei. De la apartamentul in care am stat in acea perioada in Tabaiba faceam cam o ora si 15 minute pana acolo.

Drumul catre vulcan a fost extraordinar si totusi e cam putin spus. Ne-a impresionat absolut tot. Asfaltul era perfect, indicatoare clare erau la tot pasul, padurile de pin prin care am trecut erau grandioase si de un verde crud superb, satele erau pline de casute cochete asezate in trepte ca marea majoritate pe aceasta insula. Iar in momentul in care am intrat in zona cu adevarat vulcanica, toate acele culori si formatiuni stancoase ne-au taiat respiratia.

Pe traseul facut inapoi spre casa am reusit chiar sa filmez ceva din drumul minunat pe care l-am urmat si care a fost diferit fata de cel pe care ajunsesem intial la Teide. Alex inca mai viseaza ca ne vom intoarce o data doar noi doi in Tenerife si vom inchiria o motocicleta pe care sa facem acest traseu, caci e un drum perfect pentru o plimbare pe doua roti. Nu pot decat sa ma pierd si eu in visul lui si sa tin pumnii stransi sa se indeplineasca.

Odata ajunsi la punctul de plecare al telecabinei, ne-am primit biletele in baza codului din rezervarea online. Am fost mai apoi pozati impreuna pe un fundal cu celebrul vulcan si la 10:20 fix am pornit in expeditie, exact asa cum era programat. Am privit uimiti tot ce ne inconjura si eram extrem de nerabdatori. Si am ajuns la 3.555 metri.

Copiii au gasit putina zapada, dar pentru ei era mai mult decat suficienta. Cred ca si un singur turture daca vedeau erau cei mai fericiti din lume. Probabil de aceea au si fost atat de tristi ca nu au putut sa ia zapada cu noi acasa la momentul coborarii.

Ne-am echipat corespunzator pentru temperatura si vantul intalnite sus si am plecat spre traseul 12, Pico Viejo. Ne-am propus sa mergem pe aceasta ruta inca de cand am rezervat biletele.

Pentru a limita numarul de oameni, traseul de varf se poate face doar in baza unui permis special care este gratis si se poate lua online. Puteti gasi multe informatii despre traseele de pe Teide si puteti rezerva chiar si excursii organizate cu ghid, direct pe site-ul lor.

Dar sa revenim la pietrele noastre vulcanice. Am plecat incetisor pe ruta stabilita si am incercat sa facem cateva fotografii ferindu-ne de marea de oameni care mergea in acelasi sens.

Celalalt traseu usor din zona era inchis din cauza ghetii, asa ca majoritatea oamenilor au ales acelasi drum pe care eram si noi. Traseul este foarte bine amenajat fiind practic o poteca de piatra de aproximativ 1 metru si jumatate latime, care urca si coboara.

Plimbarea noastra a durat vreo 25-30 de minute, caci apoi lui Calin i s-a facut brusc rau si a vomitat pe mine. Rares s-a speriat si a inceput sa planga pentru ca nu stia ce se intampla cu fratiorul sau mai mic.

Am incercat sa il linistim pe nazdravanul mare, in timp ce am incercat sa aflam ce a patit cel mic. Ne spunea ca este foarte ametit si nu mai poate sta in picioare. Ne-am dat seama in cele din urma ca altitutinea, aerul rarefiat, mirosul puternic de sulf din unele locuri si privelistea care iti taia oricum respiratia l-au adus in starea aceea. Abia acum am inteles cu adevarat acele restrictii de varsta impuse despre care vorbeam mai sus.

Nici noua nu ne era prea grozav ca sa fiu sincera. Am simtit toata plimbarea un gol in stomac si un nod in gat, insa ne-am imbarbatat la fiecare pas facut ca sa putem parcurge cat mai mult din traseul stabilit.

Nu am ajuns foarte departe pentru ca ne-a fost teama sa ne mai avantam la drum cu cel mic. Plus ca il duceam in brate si ne era destul de greu pe toate acele roci vulcanice. Am ajuns pana in punctul in care am vazut insula Gomera si apoi ne-am intors spre telecabina.

Incetisor Calin si-a revenit si cand am ajuns la baza de jos a telecabinei era deja dornic sa manance ciocolata. Am profitat de faptul ca era mai bine si am mers si ne-am plimbat inca vreo 3 ore pe traseul Roques de Garcia de unde Teide este la fel de impresionant.

Am facut o multime de poze pentru ca privelistea era de poveste, ne-am alergat, am topait tinandu-ne de mana, am savurat biscuiti si ciocolata printre cactusi si ne-am catarat pe stanci ca sa vedem cat de sus putem ajunge.

La plecare, pentru ca schimbasem traseul spre casa, am admirat alte privelisti, am stat deasupra norilor, am trecut prin ei si i-am atins cu manutele mici. Mai apoi i-am inchis in masina si i-am luat cu noi pana la Mirador del Humboldt unde le-am dat drumul sa se intoarca sus pe munte.

Ne-am propus sa revenim la maretul Teide si sunt convinsa ca o vom face candva. Nu stim cand si daca o sa fim in formula completa sau doar in doi, insa este cu siguranta unul dintre acele locuri pe care vrei sa le revezi si pe care nu ai cum sa il uiti niciodata.

Ce am mai facut si vazut in Insulele Canare vom posta in curand.