– Mami, putem sa impodobim bradul mai devreme anul acesta?
– Ce inseamna mai devreme?
– De ziua mea adica.
– Pai ziua ta e pe 23 noiembrie, asta chiar e devreme.
– Stiu, dar o sa plecam in vacanta toata luna decembrie si nu ne vom bucura de el…
– Asta cam asa este! Hai atunci sa incercam sa il impodobim de ziua ta.
Si nu am reusit. Nu atunci. Am reusit ceva mai tarziu, in seara de 28 noiembrie. Decat deloc… bine si-asa.
A fost frumos! A fost cu rasete, distractie, motan in brad si pe sub brad si jocuri cu beteala inventate de nazdravani.
A fost si cu muzica asa cum este mereu. Am inceput cu melodii de Craciun foarte dragi sufletului nostru, iar anul acesta am incheiat cu ceva rock la cererea lui Calin. Am dansat si am dat din plete (cei care detin asa ceva), iar mai apoi ne-am impartit in colturi diferite ale canapelei din sufragerie.
Rares si Calin si-au dorit joaca in lumina instalatiei de brad cu omuletii lor preferati de Lego, iar eu si tati am reusit sa vedem linistiti un film de la inceput pana la sfarsit.
Imi place sentimentul trait in aproape fiecare sfarsit de an in momentul impodobirii bradului. Imi place starea aceasta din preajma sarbatorilor. Nu pot sa spun ca inteleg exact de ce.
Daca ar fi sa privesc cu ochi de om mare perioada asta, as spune ca abia astept sa treaca. E forfota peste tot, magazinele sunt pline, toata lumea e grabita si agitata, comenzile dureaza o vesnicie sa ajunga la destinatie si toate preturile parca o iau razna.
Dar nici eu si nici Alex nu privim Craciunul ca niste oameni mari. M-am convins de asta inca din primul an in care am impodobit bradul impreuna. Doar noi doi intr-o garsoniera mica, unde am asteptat cuminti sa vina Mosul pana in dimineata de Craciun. Si atunci am desfacut cadourile amandoi, exact ca niste copii mari ce eram.
Mai apoi au aparut nazdravanii si ne-a fost si mai usor sa vedem prin ochii lor de copil ce inseamna sa astepti ziua aceasta magica din an. Cata bucurie poate sa aduca un singur glob asezat intr-un loc ascuns in bradul de Craciun. Sau cum beteala poate transforma ca prin magie un copil intr-un indian, un ninja sau chiar intr-un om de zapada.
Imi place ca suntem prezenti toti patru si ca de fiecare data ne dorim sa impodobim bradul in stiluri diferite. Ne contrazicem, ne agitam sa iasa totul bine si ne impiedicam unul de celalalt in jurul bradului.
Intr-un final fiecare isi gaseste coltul lui de brad si il decoreaza asa cum isi doreste. Iar la sfarsit totul arata de parca am gandit la fel si am lucrat in baza unui plan comun.
Imi doresc tare mult sa pastram acest obicei frumos. Chiar si atunci cand puii nostri vor avea puii lor, mi-ar placea sa ne gasim cu totii timp sa impodobim impreuna bradul de Craciun.
Si scriind asta, imi dau seama ca impodobirea bradului de Craciun ne face sa calatorim sentimental in timp. Uneori devenim melancolici amintindu-ne de trecut, uneori suntem recunoscatori pentru prezent si uneori avem sperante si planuri mari pentru viitor. Toate in acelasi timp si loc si intotdeauna impreuna.
– Mami, in noaptea asta dormim sub brad, iar tati ne-a zis si cum sa facem ca Mos Craciun sa nu uite de noi, oriunde o sa fim plecati in vacanta. Chiar daca bradul nostru ramane acasa, Mosul tot o sa stie unde sa ajunga!
– Serios?!
– Da! O sa vezi tu ce scrisoare ii vom trimite!
– Abia astept sa o vad, micutii mei!
(Aici este “Scrisoarea catre Mos Craciun scrisa de parinti”)
Niciun Comentariu