Rares si Calin se jucau prin casa. Eu ii auzeam undeva in fundal, insa mi-am vazut in continuare de treburile mele, fara a constientiza ce fac ei sau ce vorbesc unul cu celalalt.
Ma prind intr-un final ca nazdravanii mei se jucau de-a bolnavul de Covid si prietenul sau cel mai bun. Cel mare se prefacea ca e foarte bolnav si cel mic se prefacea ca suna la 112 ca sa cheme ambulanta pentru prietenul sau aflat in suferinta. Dupa tot felul de sunete si replici din care auzeam mai mult franturi, se face brusc liniste.
Ma gandeam ca s-au lovit, sau ca au un moment de odihna dupa atata agitatie asa ca am aruncat un ochi la ei. Se uitau unul la celalalt de parca tocmai au facut o traznaie. Nu am realizat pe moment de ce se priveau complici si m-am intors linistita la ale mele.
In mai putin de un minut suna telefonul fix, lucru care se intampla in casa noastra doar o data pe an si atunci e cineva care a gresit numarul. De data asta era o doamna de la dispeceratul Serviciului de Urgenta. Sunase ca sa ma intrebe ce urgenta am si de ce am apelat 112 si apoi am inchis.
Ma blochez pret de cateva secunde fara sa stiu exact ce s-a intamplat. Apoi ma intorc in timp si imi dau seama ca mi-am auzit copilul sunand la 112 cu nici un minut in urma.
Ma uit la el cu privirea de mama ucigasa si el zambeste vinovat si o zbugheste in camera lui. Imi cer scuze politicos doamnei de la Serviciul de Urgenta, spunandu-i evident ca am doi nazdravani care s-au adaptat vremurilor actuale si se joaca de-a bolnavii de Covid. Intre timp din camera micutului se aud hohote de ras pe doua voci.
Niciun Comentariu