Cine sunt eu?

Mi-am dat seama ca pana in acest moment nu am spus foarte multe lucruri despre noi, cei care scriu articolele din acest blog. M-am gandit sa incep cu mine, pentru ca eu sunt cea care noteaza cel mai des in paginile acestui jurnal de familie. Va veni la un moment dat si randul lui, randul celui care pune de multe ori sarea si piperul in articolele mele si care inca e prea timid sa-si arate talentul.

Numele meu din buletin este Raluca-Diana, dar toata lumea ma striga Diana. Sunt nascuta in Bucuresti, in luna decembrie a anului 1983. Cu toate astea prefer oricand o zi calduroasa de primavara sau de toamna, in locul unei zile de iarna.

Am absolvit Academia de Studii Economice si sunt licentiata in Administratie Publica. Viata insa, m-a purtat in lumea cinematografiei, unde lucrez de mai bine de 12 ani. O fac cu placere si dedicatie, in primul rand pentru ca ador povestile de orice fel.

Fiecare proiect cinematografic are in spate o poveste. Oamenii care ajuta la realizarea proiectului, vin de asemenea cu povestile lor de viata. Eu iubesc oamenii si iubesc sa ii ascult. Consider ca am de invatat cate ceva de la fiecare om care trece prin viata mea.

Am o sora cu 2 ani mai mica decat mine pe care o iubesc tare mult, chiar daca relatia dintre noi a fost parca intotdeauna mai mult la distanta. Am fost doi copii crescuti cu foarte putina dragoste si cu o lipsa totala de comunicare.

As putea spune ca am fost crescute mai degraba in stil militaresc. Fiecare dintre noi isi vedea de treaba ei, ca sa nu manance bataie, sau fiecare “fugea” in lumea ei pentru a scapa de lucrurile ce nu-i faceau bine. Mai apoi, sora mea a plecat sa munceasca in afara tarii si la un moment dat s-a si stabilit acolo.

Asadar copilaria mea a fost spectaculoasa si nu prea. Depinde din ce unghi privesti toti acei ani. As putea cu siguranta sa scriu o carte despre viata mea de copil, insa nu as putea sa ma laud cu ea. Abandonul este unul dintre sentimentele care m-a dominat toata acea perioada.

Eu si sora mea am fost crescute de catre mama, pentru ca parintii nostri au divortat inca de pe vremea cand noi eram copii. Chiar daca eram mici si nu intelegeam foarte multe din ce traiam, amandoua simteam aproape toate problemele parintilor nostri pe propria piele. Tata nu a facut parte niciodata din viata noastra, nici macar pe vremea cand inca era casatorit cu mama.

Am incercat totusi sa zambesc intotdeauna si sa nu las sa se vada greutatile de acasa, oriunde ma aflam. Cei care ma cunosc deja, stiu cat de priceputa sunt chiar si astazi cand vine vorba de a ascunde zbuciumul din interior.

De la mama am invatat sa fiu o persoana organizata si ordonata, chiar daca tot ea este cea care a facut cea mai mare dezordine in viata mea. Toata copilaria, dar si mare parte din adolescenta, am fost cine a vrut mama sa fiu, pentru ca doar ea stia ce este mai bine pentru mine.

Insa de ceva timp invat sa fiu eu cea adevarata, cea care imi doresc sa fiu. Invat sa ma iubesc asa cum sunt pentru ca sunt exact asa cum imi place sa fiu. Invat sa inteleg si sa accept lucruri si sa vad mai mult partile frumoase ale vietii mele decat pe cele mai putin frumoase.

Mi-a placut intotdeauna muzica si la fel de tare imi place sa dansez, chiar daca nu sunt cea mai priceputa. Iubesc oamenii si in special pe cei sinceri si asumati. Cred cu tarie in prieteniile adevarate, in oamenii frumosi care iti stau alaturi indiferent daca tu esti bun sau mai putin bun.

Imi plac la nebunie pastele, pizza, fructele de mare si coliva. Imi place sa conduc, dar noaptea prefer sa dorm si sa imi las jumatatea la volan.

Ador sa calatoresc si nu am preferinte geografice. Am inceput sa descopar mai serios gustul plimbarilor, atunci cand l-am intalnit pe barbatul vietii mele, acum 10 ani de zile.

Impreuna avem doi nazdravani si parca am incerca si un al treilea. Ei sunt bucuria vietii noastre si cei care ne demonstreaza zilnic ca viata este extrem de frumoasa.

De cand il cunosc pe el, am devenit mult mai increzatoare in fortele proprii si o femeie mult mai matura si mai asumata. Am invatat treptat ca nu am de ce sa traiesc in rusine, la fel cum nu am de ce sa ma justific in fata nimanui.

Nu imi plac oamenii falsi, minciuna si lipsa respectului. Nu imi place sa gatesc, dar o fac cu implicare oricand este nevoie. Nu imi place sa depind de nimeni, la fel cum nu imi place sa fac compromisuri pentru a obtine ceva ce imi doresc.

Imi place foarte mult sa scriu si am multe momente cand scrisul ma ajuta sa ma eliberez emotional de orice traire. Imi place sa scriu atunci cand simt si despre ce simt. Nu scriu atunci cand trebuie, sau doar ca sa fiu in trend.

Blogul acesta este un proiect de suflet la care eu visam de mult, dar pentru care nu am avut curaj pana anul trecut. Este jurnalul nostru de familie, cu bune si rele, cu experiente traite sau doar visate, cu poze si amintiri din viata noastra, fie ea individuala, in doi, sau in patru.

Mai in gluma, mai in serios, sotul meu imi spune ca sunt o femeie foarte complicata si eu sunt de acord cu el. Dar tot el imi spune ca sunt un om frumos, o mama iubitoare si o iubita grozava si ca impreuna putem face orice.