Menu
Din adancul sufletului

Mic si al dracu’ chiar si dupa 11 ani

De cand ma stiu am avut o slabiciune pentru baietii mai mici de inaltime decat mine. Nu stiu sa explic de ce, insa prefer intotdeauna unul mic si-al dracu’ in locul unuia mare si… degeaba.

Tocmai de aceea, acum 11 ani pe vremea asta ii ziceam “DA” in fata Ofiterului Starii Civile unui tip cu 10 cm mai mic de inaltime decat mine, dar extrem de hotarat. Unui tip mic, dar atat de mare in ochii mei.

Am spus “DA” unui barbat adevarat, unui tip istet, descurcaret, empatic, iubitor, rabdator si nu m-as opri pana maine. Nici nu prea inteleg de multe ori cum incap toate aceste emotii si gesturi intr-un corp mai mic decat al meu cand in al meu abia gasesc jumatate din toate astea de cele mai multe ori.

Toata gandirea pozitiva si rabdarea pe care mi le acorda acest omulet si mai ales toata iubirea pe care mi-o ofera inca din prima zi impreuna sunt tot ce conteaza cu adevarat la sfarsitul unei zile.

Si sincer, traiul cu mine nu este deloc usor, asa ca asta ma face sa il apreciez si mai mult, desi lui nu prea ii arat aceasta apreciere decat de vreo doua ori pe an.

La 12 ani de cand ne cunoastem si 11 ani de cand ne-am cununat civil, el e inca aici. El este alaturi de mine in ciuda tuturor diferentelor dintre noi. Si nu doar ca e aici, ci e si mandru de noi amandoi, de relatia noastra, de tot ceea ce am construit impreuna.

Nu vreau sa sune de parca eu nu sunt, insa in mine incap mai multe oricum fiind mai inalta, nu-i asa? 😋

Iar cand stau bine si ma gandesc cate incap in mine si cate incap in el, constat ca esentele puternice se tin intr-adevar in sticlute mici, pentru ca in el zace absolut tot ce e mai bun in relatia noastra. Dar cum intr-o relatie trebuie sa existe un echilibru, Universul m-a aruncat pe mine pe capul lui.

 

Eu sunt isterica, el e calm.

Eu dau inapoi, el merge inainte.

Eu sunt cea care scrie, el e cel care citeste.

Eu sunt repezita, el e catinel.

Eu sunt pesimista, el e optimist.

Eu sunt ordonata, el mai putin.

Eu sunt rebela, el ma priveste-n liniste.

Eu sunt certareata, el ma ignora.

Eu sunt curioasa, el merge pe mana mea.

Eu sunt mancacioasa, el imi gateste.

Eu sunt atenta la detalii, el abia-si gaseste capul de multe ori.

Eu sunt mare, el e mic.

Mic si al dracului de iubitor.

 

 

Te iubesc infinit, dar stiu ca tu ma iubesti mai concentrat!

 

Las aici patania de dupa cununia civila si unde am ajuns pana la urma in luna de miere.

Niciun Comentariu

    Lasă un Răspuns

    Acest site utilizează cookie-uri. Prin continuarea navigării sunteţi de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informaţii puteţi consulta Politica de confidenţialitate a datelor personale. Vezi detalii
    Sunt de acord