Ieri am avut o zi grea din punct de vedere emotional. A trebuit sa ma rup de ceva ce nu-mi mai facea bine. De un loc unde m-am simtit minunat o lunga perioada de timp, insa unde nu m-am mai regasit deloc in ultimele cateva luni.
A fost o zi in care a trebuit sa iau o decizie care ma nelinistea de mult timp si pe care am amanat-o. Am facut asta pentru ca am sperat ca cineva, la un moment dat, o sa spuna ceva care ma va face sa ma razgandesc.
Asa mai fac eu uneori. Cred in oameni si sper pana in ultima clipa. Sau am asteptari dupa cum ar spune cineva tare drag mie si cica asteptarile astea, nu sunt cea mai fericita solutie.
Insa in sufletul meu este o permanenta batalie intre speranta, asteptari si realitate, chiar daca in mod concret, eu sunt genul de persoana pentru care exista doar alb sau negru, mai ales cand vine vorba despre a lua o decizie.
Azi m-am trezit direct cu ochii intr-un mesaj de whats app, legat de decizia mea. Un mesaj care nu mi-a convenit initial, insa caruia i-am inteles dedesubturile intr-un final. Acest mesaj m-a facut sa-mi incep ziua putin ingandurata, dar mai impacata ca oricand cu ceea ce am hotarat, respectiv sa ies din acea conjunctura.
Probabil ca aceasta liniste interioara a mea s-a vazut si s-a simtit brusc in jur, pentru ca azi, nazdravanul cel mare, mi-a spus ca sunt cea mai grozava mama din lume, ca e mandru ca sunt mama lui, ca ma iubeste mult si ca sunt cel mai frumos om de pe planeta.
Am plans de fericire auzind toate aceste cuvinte iesind din gura lui, in timp ce ma privea in ochi si ma mangaia pe obraz ca un om mare. M-a emotionat in primul rand pentru ca el este genul de copil care se exprima verbal destul de greu atunci cand vine vorba despre ceea ce simte si nu e furie. Eu si tati lucram insa la asta de ceva timp si se pare ca da roade.
Alex mi-a simtit probabil si el nelinistile din ultimele zile si tot astazi mi-a trimis un mesaj frumos in care imi spunea cat de fericit este pentru ca cel mai minunat om pe care-l cunoaste, sunt eu, sotia lui.
Mai mult decat atat, tot azi am primit o oferta de munca la care nu ma asteptam si care totusi a venit si m-a surpins in cel mai placut mod posibil. Mi-am dat seama ca niste oameni in care nu mi-am pus deloc speranta asa cum fac eu de multe ori, cred in mine si sunt dispusi sa imi acorde o sansa de a munci intr-o functie pe care mi-o doream, dar unde nu ma vedeam prea curand din cauza lipsei de experienta.
Asa ca daca dimineata mi s-a parut ca voi avea o zi neinteresanta, pana seara s-a transformat intr-o zi perfecta. Daca dimineata am crezut ca sunt foarte putini oameni asumati, pana seara am descoperit ca nu m-am uitat eu in directia potrivita. Daca uneori sunt cu moralul la pamant, tine doar de mine sa preiau fraiele si sa ma ridic de acolo. Daca las momentele grele sa ma domine, nu le pot vedea pe cele care conteaza cu adevarat.
Niciun Comentariu