Este prima oara cand nu suntem acasa de Craciun, insa recunosc sincer ca nu-mi displace. Unul dintre semnele de intrebare ce au aparut cand ne-am hotarat sa plecam pentru o luna din tara, a fost ce se va intampla cu ziua aceea speciala din an, pe care ai nostri copii o asteapta cu atata entuziasm?
Au mai fost si alte semne de intrebare, desigur. Oare o sa mai simtim Craciunul daca nu e frig afara? O sa fie sarbatoare si daca nu avem bradul impodobit de manutele noastre, brad sub care sa ne aduca Mosul cadourile? Dar oare el si renii vor ajunge unde trebuie daca suntem atat de departe?
Mi-am dat seama destul de repede mai apoi, ca am tot ce imi doresc cu mine, oriunde o sa fiu. Despre asta cred eu ca este aceasta sarbatoare, despre a sta cu cei dragi tie. Nu conteaza ca suntem la noi acasa sau plecati pe-o insula la mai bine de 5.000 km departare, atata timp cat suntem toti patru.
Suntem impreuna intr-o lume noua, unde simtim aceasta sarbatoare total diferit, dar la fel de frumoasa. Desi nu avem sarmale de la parinti, cozonaci si nici un brad mare sau caldura casei noastre, magia Craciunului se simte peste tot.
In povestile din cartile pe care Calin si Rares le-au primit in fiecare zi de Decembrie, in ghirlanda cu luminite rosii pe care am luat-o dupa noi si am intins-o in fiecare loc in care am stat pana acum, dar mai ales in ochii copiilor nostri atunci cand vorbesc cu nerabdare despre dimineata de Craciun.
Nazdravanii isi asteapta cadourile cu la fel de mult entuziasm, iar eu si Tati ne-am straduit la fel de mult sa facem lucrurile ca si pana acum. Ne dorim sa le oferim magie, bucurie si incredere. Bucuria din dimineata de Craciun se vede pe fata copiilor o singura data pe an si noua ne place sa profitam de ea. Daca adaugam la asta increderea pe care o simt ei atunci cand vad ca ceea ce isi doresc conteaza cu adevarat, magia Craciunului chiar exista.
Suntem convinsi ca Mosul ne va gasi oriunde in lume, desi baietii au ceva emotii in sensul asta. I-au scris clar si cu majuscule unde suntem in scrisoarea de anul acesta, atunci cand si-au facut lista cu dorinte. Tocmai de asta Calin si Rares ne spun intr-una ca Mosul nu ar trebui sa ne rateze.
Eu nu stiu insa daca Mosul a remarcat aceasta mentiune in toata scrisoarea lor. A fost o lista luuunga de tot. Ce admir eu mereu la nazdravanii nostri, este ca pe langa toate jucariile pe care si le doresc de la domnul Craciun, intotdeauna isi doresc si sa fim toti patru sanatosi si impreuna cat mai mult timp.
Aici unde suntem acum, fursecurile facute de noi in casa s-au transformat in biscuiti in forma de dinozauri cumparati de la magazin si morcovii cu siguranta nu mai au gust romanesc. Chiar si asa, noi suntem convinsi ca totul o sa fie delicios pentru domnul Craciun si renii lui. Sau sa zic doamna Craciun si renul ei magic? In fine…
Si, desi cred ca am o idee mica despre ce vom gasi anul acesta sub bradutul foarte mic din casa in care stam, mi-as dori sa mai primim si o desaga cu sanatate, veselie si mai multa rabdare pentru anul ce vine.
Copiii chiar au nevoie de rabdarea noastra nemarginita, de parinti sanatosi, cu mintea la ei, de un tata care sa ii indrume si de o mama care sa ii ingrijeasca si care sa le zambeasca mai mult. Au nevoie sa fie sanatosi, energici si plini de veselie si curiozitate. Sa vada lucrurile bune si frumoase din jurul lor si sa traiasca in liniste, caldura sufleteasca si speranta. Asta dorim tuturor in anul ce vine!
Mami, Tati si cei doi nazdravani, va doresc un Craciun magic, linistit, calduros si plin de speranta!
1 Comment
Craciunul se simte la fel oriunde suntem impreuna - Mami şi Tati scriu - Copilarie
24/12/2022 at 22:51[…] trecut sarbatoream pentru prima oara Craciunul departe de casa (link aici). Anul acesta este deja al doilea Craciun sarbatorit departe de apartamentul nostru calduros si mai […]