Vanatoarea de 1 Iunie

Ma gandesc de mult sa scriu despre asta, insa abia acum m-am hotarat. Ce m-a determinat? Cred ca primul lucru a fost scrisoarea pe care am gasit-o in coletul primit inaintea Pastelui.

O scrisoare simpla, scrisa de mana, care spune atat de multe.

Mai apoi a fost faptul ca azi, de 1 Iunie repetam acest obicei care poate inspira si alti parinti. Un obicei care consta in faptul ca in fiecare an, cu ocazia sarbatorilor din anotimpurile calduroase, le comandam nazdravanilor nostri carti, pe care mai apoi le ascundem prin curte pe la bunica, pentru ca ei sa le gaseasca.

Anul acesta, 1 Iunie ne prinde acasa la Bucuresti, dar si apartamentul nostru este un loc minunat pentru aceasta vanatoare. Asa ca am comandat din nou carti frumoase care sa ne ajute sa fim “cei mai buni ascunzatori din lume”.

Rares si Calin sunt extrem de entuziasmati de aceasta vanatoare, iar ceea ce porneste ca fiind un concurs intre frati cu cine gaseste cele mai multe carti, se termina cu impartirea in mod egal a ceea ce gasesc si cu o mare curiozitate de a descoperi ce se ascunde in spatele copertilor colorate atat de frumos.

Marea majoritate a cartilor le-am comandat de la aceiasi oameni minunati de la care comandam de cativa ani deja. Ei sunt Liviu si Florina si ai lor 2 copii, care de fapt sunt 3 copii. Alfie Books este cel de-al treilea copil al lor si este o pagina de facebook pe care eu am descoperit-o din intamplare in urma cu cativa ani.

Azi sunt mandra ca sunt de atata timp clienta lor si ma bucur enorm ca inca exista oameni care incurajeaza alti oameni si ii si ajuta cu preturi decente, sa citeasca asa cum stiam eu ca se face – cumparand o carte, rasfoind-o, simtindu-i mirosul si traindu-i povestea.

Majoritatea cartilor pentru copii vandute de Alfie Books sunt in engleza, noi sau foarte putin uzate, insa la prezentarea fiecareia dintre ele este specificat pana si cel mai mic defect pe care il are acea carte sau nu.

De ceva timp incoace am gasit in listele lor si ceva franceza, ceea ce m-a bucurat enorm pentru ca maricelul nostru studiaza franceza la scoala, iar ceea ce am achizitionat deja este super interactiv si util. Preturile pornesc de la 5 lei, iar comanda minima este de 10 lei.

Ca sa poti achizitiona o carte trebuie sa fii conectat marti, joi sau samabata, la ora 21:00 pe platforma facebook. Urmatorul pas este sa comentezi cu “rezerv” la coperta cartii pe care o doresti. Astfel, daca esti prima persoana care a rezervat o carte, ai prioritate in fata celorlalte care pot face acelasi lucru.

Noi achizitionam cu placere tot felul de carti pentru nazdravani de la ei, pentru ca printre toate atlasele, dictionarele si cartile cu povesti pentru copii de toate varstele nu avem cum sa nu gasim ceva potrivit pentru copiii nostri. Am umplut deja o biblioteca intreaga cu ajutorul lor.

Cel mai mare succes il au insa cartile “Cauta si gaseste”, pentru ca acolo se da o lupta apriga intre fratiori cu cine gaseste primul cele mai multe elemente.

Nazdravanii nu sunt inca atat de dornici de citit si mai ales nu atunci cand vor mami si tati. Au insa foarte multe momente in care se aseaza impreuna in pat si isi citesc unul altuia. Este un sentiment extrem de placut sa ii privim si sa ii ascultam cum fac schimb de pareri referitoare la actiunea unei carti.

Isi explica unul altuia lucruri ce tin de ceea ce descopera in lumea povestilor citite, uneori isi zambesc si apoi de cele mai multe ori isi fac jocuri plecand de la subiectele citite. Pentru ei o carte inseamna mai mult decat o poveste. Este un moment de curiozitate si de joaca intre fratiorii familiei.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *