Nu stiu altii cum sunt, insa noi cand ne vedem copiii dormind, ne topim de fericire. Si nu doar pentru ca in sfarsit au adormit si putem sa mai respiram si noi! Nu, e altceva, e sentimentul acela de bine care ne incearca atunci cand le simtim respiratia linistita si le vedem fatucile inocente. Sunt total diferiti fata de copiii energici si vorbareti pe care ii stim din timpul zilei.
Inca de mici au dormit cu noi fiind copii alaptati la cerere. Imi era mult mai usor sa ii tin in pat langa mine, in loc sa ma dau jos la fiecare miscare de-a lor sau la fiecare planset. Dupa ce am incheiat procesul de alaptare, am inceput sa le prezentam ideea de a dormi singuri, sau de la un moment dat incolo, unul cu celalalt.
Din fericire fiecare are camera lui si ne-am gandit ca asta ar putea reprezenta un plus in aceasta situatie, mai ales ca am incercat sa ii lasam sa isi organizeze camerele cum isi doresc. Nu a fost deloc un plus. Ziua sunt posesivi cu dormitoarele lor, se cearta si isi cer unul altuia bilete de acces in camere, insa noaptea inca o petrec cu mami si cu tati.
Rares a incetat sa mai suga la doi ani si jumatate si la 3 ani am reusit sa il facem sa-si doreasca mutarea in camera lui, insa intotdeauna ne-a solicitat la somn, mai ales pe tati pana de curand. Pe el il fenta mai usor seara cand avea de spus povesti ca sa traga de timp si sa nu doarma. Eu picam lata langa el in pat si asta nu ii placea foarte mult.
In timpul noptii tati se muta langa mine in “dormitorul de parinti”, insa pana dimineata ne trezeam trei in pat. Niciodata nu ne-a deranjat acest lucru, chiar daca multi ne-au judecat deciziile.
Calin a fost alaptat aproape doi ani si cand am oprit procesul am incercat sa ii convingem sa doarma macar impreuna daca nu chiar fiecare in camera lui, dar nici unul dintre ei nu a fost pregatit sa se desprinda. Nu am fortat nota, mai ales ca pentru noi dorinta lor de a dormi alaturi de parinti e pansament la sufletel. Am mai reusit uneori sa ii adormim impreuna si apoi sa fugim in camera noastra, insa dimineata ne rostogoleam cel putin peste unul din ei.
Nici unul dintre nazdravani nu doarme ca celalalt, insa fiecare e misto in felul lui. Rares se baga in sufletul nostru si ne inghionteste o noapte intreaga, dar cand ii simtim corpul si mirosul, parca primim cu placere toate acele lovituri. Calin e genul care doarme dezvelit si mai degraba cu spatele la noi, insa e numai bun de tinut in brate ca un ursulet de plus.
Rares are un intreg ritual inainte de culcare ca sa traga cat mai mult de timp si asta ne scoate din minti uneori, in special cand ne prinde obositi si fara prea mult chef de stat la orizontala si spus sau ascultat povesti. Seara este momentul lui, acel moment in care vrea sa vorbim si sa ne povesteasca despre ce a facut peste zi sau pur si simplu ne intreaba despre lucruri pe care nu le stie.
Calin este genul care atunci cand ne bagam in pat, inchide ochii si se culca imediat dar doar dupa ce ne spune cat de mult ne iubeste si ce sa visam in fiecare noapte. Nici asa nu ne convine tot timpul, pentru ca atunci cand nu suntem obositi, parca ne dorim sa mai vorbim putin cu el si sa ii ascultam povestile despre pirati, dragoni sau duhuri magice.
Seninatatea chipului lor din timpul somnului este terapie curata pentru sufletul nostru de parinti. Felul in care se cuibaresc langa noi la culcare este dovada faptului ca se simt in siguranta, iar asta este cel mai satisfacator sentiment. Nopti cu miros de copil sa avem!
Niciun Comentariu