Sotul meu imperfect e sotul perfect pentru mine

Am aflat ieri, ca astazi este ziua sotului. La multi ani, sotilor! Nu, nu tuturor sotilor mei. Din fericire eu am unul si bun. Cel mai bun sot pe care puteam sa il am. Cei care ne cunosc bine stiu exact despre ce vorbesc. Iar cei care nu ne cunosc asa de bine speculeaza si reusesc sa ne amuze cu fiecare ocazie.

In urma cu cateva luni, stateam de vorba cu o colega de serviciu, despre o alta colega de serviciu care se despartise de iubitul ei. Vorbeam si noi ca fetele. Se despartisera zicea ea, pentru ca fata in cauza este foarte frumoasa si isteata si el era mult prea gelos. Nu i se parea corect colegei mele, ca iubitul fetei despre care vorbeam, sa fie inconstient cumva de ceea ce avea acasa. Si la un moment dat in discutie, ea completeaza cu:

  • Exact ca tine cu Alex! Cum sa fie el gelos cand stia de la bun inceput ce va urma. Tu esti frumoasa si isteata si el ar trebui sa-ti pupe zilnic talpile ca te-ai uitat la unul ca el, nu sa fie gelos, ca nu asa te tine langa el. Pfff, barbatii astia…

 

Evident ca puteam sa facem o dezbatere lunga pe acest subiect, insa pe mine m-a umflat rasul si am continuat cu:

  • Zilnic ne pupam talpile unul altuia. El mie pentru ca sunt frumoasa si desteapta si eu lui in acelasi timp, pentru ca ma suporta si ma sprijina neconditionat si ca fara el, eu nu as fi ajuns niciodata omul care sunt astazi, mult mai echilibrata si mai sigura pe mine.

 

Ea a zambit imaginandu-si probabil ca bat campii si m-a intrebat apoi daca vorbesc serios. Si vorbeam serios si o fac in continuare la fel de serios. Acesta este si unul dintre motivele pentru care m-am hotarat sa profit de aceasta zi si sa scriu o noua fila in jurnalul nostru.

Alex este stalpul meu si omul care ma cunoaste cel mai bine din toata lumea. Este unul dintre cele trei motive pentru care traiesc si jumatatea care ma completeaza. Este omul meu si tatal copiilor nostri. Este tot ce imi lipsea ca sa devin femeia care sunt astazi. Este latura rabdatoare si intelegatoare a familiei noastre. Este cel care imi da incredere, ma motiveaza si ma sprijina intotdeauna, iar asta este cea mai adevarata dovada de dragoste.

Nu o sa fiu ipocrita sa spun ca totul este numai lapte si miere in viata noastra de cuplu. Nu, nu ne intelegem bine intotdeauna, dar de fiecare data gasim o cale sa ne discutam problemele. Uneori tipam, uneori nu ne vorbim cu zilele si uneori ne vine sa ne strangem de gat. Nici unul dintre noi nu este perfect. Important este insa, cum se finalizeaza aceste tensiuni, iar rezultatul final ne-a adus unde suntem azi. Sotul meu imperfect e sotul perfect pentru mine.

Imi aduc aminte cu placere de momentul in care mi-a cerut sa fiu sotia lui. Era timid, dar si entuziasmat. Era usor stangaci, dar foarte hotarat in ceea ce isi propusese. Cadrul era perfect. Ma rapise in decembrie, de ziua mea ca sa fugim impreuna in frumosul Sibiu. Noi doi si atat. Hotelul ales nu era central, insa plimbarile pe jos in compania lui au fost mereu incantatoare.

A asteptat sa vina miezul noptii ca sa fie exact de ziua mea si mi-a oferit inelul pe care il cumparase pentru mine. Nu era un inel clasic, asa cum stiam eu din filme ca trebuie sa fie intr-un astfel de moment. Era altfel, exact ca omul de langa mine. Raspunsul meu a fost pozitiv si pe loc. Asteptam cumva acest moment chiar daca ieseam impreuna de doar cinci luni de zile. Ma gandesc uneori ca daca nu se intampla atunci, cu siguranta ajungea sa fie el cel cerut in casatorie, nu eu.

Sotul meu este un om unic, frumos si un barbat atipic, daca e sa judec dupa tiparele cu care am crescut eu.  El este cel care m-a convins fara prea multe cuvinte si care m-a tinut langa el cu dragoste, tandrete si priviri patrunzatoare. Este omul pentru care as muta muntii din loc si pentru care nu am niciodata prea multe cuvinte care sa exprime ce simt cu adevarat.

Dupa frumoasa cerere din Sibiu, ne-am simtit ca si casatoriti, asa ca nu am mai facut planuri pentru oficializarea relatiei. La trei luni dupa, in luna martie mai precis, am ramas insarcinata. In iunie ne gandeam ca poate nu ar strica sa facem macar cununia civila ca sa fim “cu acte-n regula” in momentul aparitiei minunatului nostru nazdravan. Zis si facut!

Am pornit catre Starea Civila, ca sa stabilim impreuna data evenimentului si sa completam hartiile aferente acestei proceduri. Ne-am asezat impreuna pe bancuta din curtea cladirii, la umbra unui copac. Una din intrebarile formularului dat de autoritati era in mod special pentru mine.

Era referitoare la numele pe care aveam sa-l port dupa oficializarea relatiei si pentru tot restul vietii mele. Numele meu de fata este Andrei si toata copilaria am fost foarte mandra de el, pentru ca am scapat de mistourile colegilor de la scoala.

In plus, mai era o problema la mijloc ce-mi dadea de furca. Bunicul meu din partea tatalui, care era familist convins si foarte mandru de numele nostru de familie, m-a pus sa promit la un moment dat, cu ceva ani in urma, ca nu voi renunta niciodata la numele meu de fata si ca il voi duce mai departe peste generatii.

Acum, in fata acelei hartii, m-au trecut toate remuscarile, regretele si gandurile. Ma gandeam la promisiunea facuta intr-un moment de inconstienta al unei adolescente care nici nu stia pe ce planeta se afla. Ma gandeam de asemenea la faptul ca imi placea mai mult numele meu decat al lui.

Si in tot timpul asta, in dreapta mea pe bancuta statea un Alex relaxat care ma incuraja sa fac asa cum simt si imi spunea ca nu e important ce nume port atata timp cat ne iubim. Am renuntat in cele din urma la numele de fata si am devenit doamna lui si femeia cea mai mandra din lume.

Sotul meu este dovada vie pentru mine ca se poate. Dupa casnicia ratata a parintilor mei, eu nu prea stiam ce inseamna o viata adevarata si frumoasa de familie, insa Alex a reusit sa ma faca sa cunosc acest lucru. Datorita lui familia mea este minunata si implinita, iar eu sunt mandra ca dintre toate cate suntem in lumea asta mare, el m-a ales pe mine sa fiu cea mai norocoasa femeie a planetei si pentru asta ii multumesc zilnic!

La fel cum ii multumesc de fiecare data cand am ocazia pentru toate noptile lui nedormite, pentru toate cinele pe care ni le-a pregatit, pentru toate momentele in care ia copiii si pleaca in lume doar pentru ca eu sa am timpul meu cu mine, pentru toate zilele in care ma priveste cu atat de multa dragoste chiar daca eu arat ca un uragan, pentru toate momentele in care mi-a suportat comportamentul coleric de mama obosita si de femeie vesnic nemultumita, pentru clipele in care am simtit ca tot ceea ce face este pentru mine si pentru noi patru.

Pentru toate aceste lucruri sunt recunoscatoare si iti multumesc tie, sotul meu!

 

 

 

 

 

 

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *